Prima pagină » Cronică de concert » 30STM la București: veșnica problemă românească a jumătății de pahar

30STM la București: veșnica problemă românească a jumătății de pahar

Pentru mulți, concertul celor de la 30STM în România a fost considerat concertul anului. Am auzit de multe ori sintagma asta și am legat-o mai ales de faptul că țara noastră minunată urma să fie vizitată de o trupă atunci când aceasta este pe val și nu, așa cum se întâmplă cam cu tot ce vedem pe scenele românești, când are nevoie de un cimitir cu proști de la care să mai smulgă ceva lacrimi în amintirea vremurilor pierdute.

Primii pe scenă au urcat cei de la Bad Things. Nu au sunat deloc rău, aș spune eu, și s-au chinuit să facă lumea atentă la ceea ce prestau. Lumea care venise pentru 30STM și care dovedea o totală lipsă de apetit pentru ceea ce li se oferea în deschidere. Și aici nu înțeleg atitudinea spectatorului român. Pentru că eu, de exemplu, deși sunt departe de a fi pe parcela celor de la Bad Things, pot spune că au fost câteva piese care mi-au atras atenția și că am promis că le voi asculta albumul pentru a-mi da seama mai bine de problemă. Ei, dacă tot sunt acolo și vă cântă, de ce nu le dați oameni buni și lor o șansă? Cât de greu poate fi să oferiți respect tuturor, nu doar preferaților voștri, mai ales că este vorba tot de artă și tot de muzicieni? În sfârșit, aproape că nu mai contează. Contează că, și aici poate greșesc, am avut senzația faptului că solistul nu este chiar sub influența lucrurilor normale, de aici și prestația sa extrem de energică, pe alocuri forțată și falsă, care mi-a spus că fumase sau băuse puțin mai mult decât normalul. Însă tocmai acest amănunt l-a făcut pe undeva simpatic. Per ansamblu, pentru ceea urma să urce pe scenă, adică vedeta serii, Bad Things au fost exact deschiderea de care era nevoie. Păcat, spun din nou, de public.

Și pe scenă urcă 30STM. Mi-a fost extrem de greu să-i văd fără baterist, pentru că asta este departe de concepția mea despre o trupă și despre un live. Ei bine, și aici avem o mare problemă. Aceea că eu știam că vin fără baterist, dar nu și toți cei de-acolo. Pentru că stimatul organizator de la București n-a considerat necesar să dea un comunicat de presă și să informeze publicul. Dă-l Doamne iartă-mă de public, ce atâtea informații? Dacă tot ne-a cumpărat biletele, lasă-l să moară în beznă, că doar este cetățean european și are drepturi! Rezultatul? Neavizații care au rostit cuvântul playback. Nu, Jared și cei de pe scenă nu au făcut așa ceva, însă da, tobele au sosit de pe un suport digital. La fel și părțile de backing vocals, ceea ce a făcut ca totul să fie și mai apăsător. Aici poate are o parte de vină și trupa. Pentru că probleme de acest gen au mai fost, este drept, nu mă refer neapărat la arestări, iar formații cu nume mari, care au dorit să se respecte, au angajat un alt om pentru concertele rămase din turneu. De ce n-au făcut cei de la 30STM asta mi-e greu să intuiesc, cert este că alături de atitudinea de total dezinteres pentru public a organizatorului român, lipsa tobarului Shannon Leto a pus mari semne de întrebare celor prezenți în condițiile în care biletele nu au fost chiar ieftine.

Trecând mai departe, 30STM a făcut show. Nu mă refer neapărat la baloanele care au zburat prin aer, la restul de apanaj tehnic de care a făcut uz, la faptul că Jared a agitat steagul României pe scenă mai energic decât îl trăgeau pompierii pe premier cu barca, ci strict la publicul care a cântat și dansat pe toată perioada recitalului. Așa ceva am văzut foarte rar și am fost chiar în situația de a fi cam printre singurii care nu țopăiau de mama focului. Ei bine, asta este și tot ce contează într-un concert reușit, să ajungi în sufletul publicului. Jared Leto a știut foarte bine să facă asta extrem de rapid, și a fost ajutat și de calitățile actoricești pe care le deține. Cu toate acestea, și aici au fost două momente care, spun eu, au întunecat puțin show-ul. Primul a fost cel legat de fanul care s-a urcat pe scenă și l-a învățat pe Jared cuvintele “du-te dracu’”. Atât i-a trebuit lui Jared, următoarele clipe fiind consacrate unui torent de “du-te dracu’”, finalizat apoteotic cu un extraordinar “du-te fucking dracu’”. M-am simțit…este greu să vă spun cum. Nu pot ști dacă Jared este cel care l-a rugat să-i traducă exact acest lucru sau dacă l-a rugat pur și simplu să-l învețe ceva în română, iar stimatul nene de pe scenă a considerat că din tot ce oferă limba română…înjurătura respectivă este ceea ce merită învățat un străin. Oricum ar fi, a fost un moment penibil. Al doilea lucru care am spus că a întunecat puțin lucrurile a fost plecarea rapidă a trupei de pe scenă. Prea repede și prea rece. Treaba asta, pentru mine, și ținând cont de acel public admirabil din fața scenei, a șters cu buretele și partea acustică, și fetele urcate pe scenă, și faptul că la final a cântat alături de fani…aproape tot. În sfârșit.

Mai greu de înțeles este apetența lui Jared pentru “ooo” și “jump”. Recte, cu “ooo” începeau și se sfârșeau mai toate piesele trupei, ceea ce trebuie să fie foarte greu de interpretat, iar “jump” părea a fi activitatea preferată a lui Jared când venea vorba de public. Nici măcar David Lee Roth nu-și pune fanii să sară atâta, dar na, publicului i-a plăcut, deci nu am ce spune. Una peste alta, un show bun, în forță, talentat, lucrat fără să întunece naturalul exprimării, și extrem de gustat de un public pe care, vreau să repet asta, îl felicit pentru modul în care și-a tratat favoriții, transmițându-i însă că măcar un sfert din tratamentul respectiv îl merita și trupa de deschidere.

Ei bine, dacă 30STM au fost un succes, organizarea a fost un fiasco și spun prea puține când spun asta. Casa de bilete nu prea se știa unde este, intrarea mai avea puțin și se făcea prin Calea Griviței, la casele de bonuri de masă erau cozi imense, de zeci de minute, iar câțiva dintre băieții de la Shelter arătau de parcă fuseseră culeși de pe câmpul cu ceapă. Și că veni vorba de toate acestea, să aprofundăm puțin.

doreiLa intrare, doamna care s-a ocupat de controlul genții soției din dotare…pe lângă că nu avea cuvintele la ea, dicționarul fiind restrâns, nici nu prea știa pe ce lume trăiește. Aceasta i-a solicitat soției să-i arate portofelul. Nevastă-mea a rămas puțin blocată, că la așa ceva nu a fost supusă până acum, și vă asigur că a mai călcat la concerte, nu ar fi prima oară. Întrebând de ce acest lucru, a aflat de la doamna de la Shelter, citez, că stați liniștită, că nu vă iau banii, mă uit să văd dacă nu aveți droguri. La punctul ăsta, pe nevastă-mea a pufnit-o râsul. Doamna de la Shelter, extrem de serioasă, i-a spus soției, citez din nou, nu râdeți, doamnă, că drogurile e ca niște pastile, așa, mici. Aici nu am mai putut nici eu să mă abțin. Îi mulțumesc divinității că pe specialista în droguri nu a mai dus-o capul să o roage pe soție să deschidă port-țigaretul, că nu vreau să știu ce gândea văzând țigările pe care, de ani de zile, ni le facem din tutun. Tot la Shelter, vreau să le sugerez celor de acolo că, oricât de îmbrăcat în uniformă ar fi un angajat al lor, când își poartă șapca mai pe ceafă, în binecunoscutul stil Dorel, și este încălțat din Dragonul Roșu, sunt slabe șanse ca acel personaj să aibă vreo șansă să-mi impună respectul. De învățat au de unde, iar la Shelter știu, de ani de zile, că sunt multe lucruri de îmbunătățit. Inclusiv personalul care nu se poate alege de oriunde, mai ales când este vorba de un asemenea eveniment, și nu gala muzicii populare care se ține, pe undeva, pe vreun câmp din Bărăgan.

bonDespre coada la casa de bonuri de masă am spus deja. Și am spus bonuri de masă…pentru că exact asta au fost. Niște hârtii dreptunghiulare, în loc de jetoane, pe care nu era pusă vreo ștampilă sau semnătură, dar pe care scria că nu se pot returna. Este drept, în ultima vreme nici jetoanele nu se mai returnează, că de ce să nu se facă un ban în plus pe spatele românilor, dar recunosc, este prima oară când îmi iau bere pe petice de hârtie, chiar dacă acestea poartă un număr de serie, sau ce se dorește a fi acela. SOL Catering scrie pe ele, din câte vedeți, și nu este specificată vreo adresă de contact, număr de telefon sau, mă rog, orice alt amănunt care să ne facă să știm, așa cum ar fi normal, în buzunarele cui se duc sumele astea. Desigur, știe organizatorul, dar știm și noi că organizatorul se consideră de multă vreme deasupra tuturor și nu se mai ocupă el de treburi de genul acesta, lumești.

Puțin ciudat să văd de la ce distanță a avut presa voie să fotografieze. De data asta chiar s-a fotografiat, în condițiile în care acum 2 ani, parcă, presa a refuzat să fotografieze de la o distanță mult mai mică decât a fost cea de acum. În sfârșit, probabil că tentația de a avea 30STM în portofoliu a fost foarte mare și atunci s-au mai atenuat pornirile la care am luat parte acum ceva vreme.

Evenimente neplăcute nu am văzut să fie, sper că Salvarea nu a avut prea mult de lucru pentru că am văzut niște domnișoare tare înfierbântate de combinația dintre emoție și licoarea din pahar, însă păcat, foarte păcat, că de cele mai multe ori nu reușim să ducem nimic până la capăt, deși am demonstrat din plin că asta se poate și că este de-a dreptul natural când se dorește să fie bine.

Pun punct aici și, ca de fiecare dată, vă spun că…

Să ne auzim cu bine de la următoarea cântare.

Despre Bogdan-Liviu Constantinescu

Eu sunt cea mai iubită trupă de heavy-metal din țară. Vă pot confirma asta cei patru colegi de scenă din alcătuirea mea. Să fie rock!

5 comments

  1. Si mie singurul moment penibil mi s-a parut cu injuratura.Am fost in primul rand iar Jared l-a rugat sa-l invete ceva in romana si atat. Dar sa stii ca si in alte tari, strainii tot injuraturi il invata.Cat despre playback, probabil unii sunt prea obisnuiti cu ai nostri cantareti si nu mai stiu sa faca diferenta.Am fost la un
    concert cand Jared nu putea sa vorbeasca de cat de bolnav era dar pe scena tot live a cantat si tot bine a sunat.Iar sambata a avut o voce impecabila.

    • Mneah, au făcut socotelile rapid. Tobar nu, se aud tobele, backing vocals nu, se aude backing vocals…deci e pe bandă. N-ai de unde să ceri dacă nu este 🙂
      Cât despre partea cu înjurătura, sincer, întotdeauna am spus că mă lasă rece ce fac ceilalți, mă interesează ce facem noi, mai ales când avem o limbă ca asta 🙂

  2. Eu tocmai am fost la Volt Fest cu acreditare de presa si 30STM a fost singura trupă care nu a permis acces în Photo Pit nici măcar unui fotograf. De interviuri nici nu poate fi vorba. Anyway, am văzut că și la București Jared a fost un mic Iisus cu o coroană de rege pe cap. Funny 🙂

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*