Prima pagină » Știri » Haideți să îl ajutăm pe Mihai Muntean, chitaristul trupei Dark Aevum

Haideți să îl ajutăm pe Mihai Muntean, chitaristul trupei Dark Aevum

În seara zilei de miercuri, 9 martie Mihai Muntean, compozitor și chitarist în trupa Dark Aevum a suferit un grav accident de motocicletă în Deva. În prezent se află internat într-un spital din Timișoara, starea lui fiind destul de gravă.

În vârstă de 38 de ani, Mihai Muntean se afla pe motocicleta sa atunci când șoferul unui autoturism s-a decis să nu acorde prioritate de trecere și l-a lovit în plin. Imediat după producerea accidentului, artistul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență din Deva, unde a ajuns în stare foarte gravă.

În aceste momente Mihai are nevoie de susținerea noastră, atât moral cât și financiar. Există deja un grup de susținere deschis pe Facebook în acest sens, însă comunitatea rock din România îl poate ajuta cel mai ușor cumpărându-i muzica. Foștii săi colegi de trupă au creat o pagină de bandcamp unde muzica lui poate fi descărcată, iar toate sumele strânse vor fi utilizate în scopul revenirii lui și recuperării.

Mihai Muntean a urmat studiile la Liceul de Artă din Deva, iar chitara a fost cea care l-a consacrat. „Îl cunosc pe Mihai de peste 20 de ani, iar el s-a născut pentru a cânta. Este un om dedicat muncii lui. A cântat în trupa Dark Aevum, alături de Lex Berdea, Laur Mihaiu, Jose Morales și Iuliu Bicskei, dar a colaborat și cu nume mari ale muzicii din România. Este un chitarist foarte, foarte bun. Mai mult decât atât îi place să și compună, multe piese având versurile semnate de Mihai”, a spus buna sa prietenă Izolda Ciuguianu. Prietenii lui Mihai îl descriu ca fiind un om sufletist, un prieten bun și liniștit.

Dacă îl puteți ajuta, puteți dona orice sumă de bani în contul Asociației Psihoterapeutice: „Copii Speciali” Deva, deschis la Banca Transilvania RO11BTRL02201205P36469XX, cu specificația la depunere: pentru Mihai.

0 Mihai-guitar

Despre Alexandru Ion

Cred că muzica e cea care ne aduce aminte că trăim și ne ajută să ne descoperim adevăratele emoții. Scriu pe malaezu.ro, sunt student la comunicare și un entuziast când vine vorba de filme.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*