Prima pagină » Știri » byron și Les Elephants Bizarres vor cânta alături de Grimus la aniversarea celor 10 ani de activitate!

byron și Les Elephants Bizarres vor cânta alături de Grimus la aniversarea celor 10 ani de activitate!

unnamed

2016 este anul în care Grimus sărbătorește zece ani de carieră. În 2006 a început povestea trupei din Cluj, o istorie ce i-a purtat pe cei șase membri prin locuri care mai de care mai neașteptate, întâmplări artistice cu final neprevăzut și incursiuni creative. Rezultatele au fost, printre altele, trei albume (Panikon, Egretta si Emergence), participări la festivaluri internaționale precum Sziget (Ungaria), EXIT (Serbia),  Rock for People (Cehia), Eurosonic (Olanda), Arezzo Wave (Italia), Waves Viena (Austria) sau Saraang (India), dar și concerte în deschiderea unor trupe ca Red Hot Chili Peppers, Placebo, Hurts, Deep Purple sau Roxette.

Zece ani mai târziu, Grimus își spune povestea și live, aceasta urmând a fi sărbătorită printr-un concert aniversar ce va avea loc la Arenele Romane din București, într-un cort încălzit, pe 26 februarie.

Cei șase clujeni (Vali, Bogdan, Cristi, Lehel, Tamaș și Titus) vor avea alături artiști și trupe prietene cu care au împărțit scena de-a lungul celor zece ani de istorie Grimus, printre care byron, Les Elephants Bizarres, The Mono Jacks, Toulouse Lautrec, dar și foști membri din vremurile de început ale formației.

Despre ceea ce înseamnă Grimus după zece ani de poveste indie-rock, principalul compozitor al trupei, Vali Rauca declară că: „Zece ani de Grimus înseamnă un ocean de amintiri, milioane de kilometri de drum, sute de mii de terawați de curent electric, șase bătăi de inimi sincronizate în timpul tonelor de playlisturi parcurse, o pădure de bețe de tobe rupte, un fir care înconjoară pământul din sârma de corzi de chitară schimbate, câțiva ani de nopți nedormite, un zgârie-nori de camere de hotel diferite, prieteni cam cât demografia Indiei, o bătaie cu extinctoare, o țuică fiartă cu Salman Rushdie, o poveste cu macaci, două continente, zeci de mii de metri altitudine, dar și picioarele pe pământ. Sunt zece ani care au zburat cu o viteză mai mare decât cea a vânturilor de pe Saturn!

Pentru că în toamna lui 2015 trupa a decis că începutul lui 2016 va aduce acest concert aniversar, Grimus a creat și un cadou muzical, un șir de piese în limba română, dedicate fanilor care le-au fost alături în acești zece ani de incursiune artistică. La sfârșitul anului trecut clujenii au lansat piesa Ultima oară, iar acum a venit momentul să ofere încă un cadou publicului: Vom lupta este noul single Grimus, pe care cei ce îi vor însoți la Arenele Romane vor avea ocazia să îl asculte live.

Despre Vom lupta, Vali spune: ”Vom lupta a fost scrisă într-un decor rustic, într-o perioadă în care ne-am refugiat la munte pentru a compune piese și a descompune tensiuni. A ieșit ascuțită ca stâncile, repetitivă ca acele de pin și mocnind de violența a șase călători care au ales să piardă cărarea pentru a regăsi puterea grupului. E despre adrenalină, inconștiență, conflict, exaltare, victime și nou-născuți. E despre Grimus.

Pentru concertul aniversar se pun în vânzare un număr de 1000 bilete la următoarele prețuri:
– 30 lei (pentru biletele achiziționate în avans)
– 40 lei (pentru cele achiziționate la intrare, în funcție de numărul biletelor disponibile)
– 25 bilete VIP la prețul de 100 lei. Biletele VIP includ următoarele: meet & greet cu formația, poză și autografe precum și alte surprize ce vor fi anunțate în perioada următoare

Biletele sunt disponibile în rețeaua Eventim.ro (Magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Cărturești, Humanitas) și online (print at home – bilete pe care le printați sau le prezentați direct pe telefon) pe www.AmBilet.ro.

Despre Alexandru Ion

Cred că muzica e cea care ne aduce aminte că trăim și ne ajută să ne descoperim adevăratele emoții. Scriu pe malaezu.ro, sunt student la comunicare și un entuziast când vine vorba de filme.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*