Prima pagină » Cronică de concert » Chiloței, body, benzină: lansarea albumului AURA

Chiloței, body, benzină: lansarea albumului AURA

Săptămâna asta am avut parte numai de debuturi, de la debutul blogului la, iată, debutul Blog de Rocker la un concert. Și a fost să fie cântarea prin care AURA și-a lansat albumul, cântare desfășurată la Silver Church. Așa că…să debutăm și să vedem cum a fost aseară.

Din punct de vedere muzical, aș spune că nu am fost deloc impresionat. Ascultasem acasă o parte din album și am sperat că live acesta va suna mult mai altfel decât ce a reieșit din sistemul 2.1. Nu a fost să fie așa. Pieselor le lipsește ceva, un “ceva” indefinit care ar face diferența dintre ceea ce sunt acum și ceva ce nu poate fi uitat. Trecând de dulcegăriile aferente, pentru mine “Șerif stelar” rămâne piesa preferată, dar și aici am rezerve. Refrenul, din punctul meu de vedere, strică tot ce reușește trupa să construiască până acolo. Altfel, formația este închegată și se simte bine pe scenă, iar Aura se vrea show-ul ei complet, dar despre asta discutăm mai jos. Mi-ar plăcea din tot sufletul ca undeva să se schimbe ceva. Aura poate mai mult și cred că i s-ar potrivi niște piese mult mai agresive decât acestea pe care le are acum. Păi ori suntem “Rock Chick”, mârrrrr, ori nu mai suntem! Deocamdată eu mă plictisesc. Este prea puțin rock și prea mult chick.

Trecând de propriile piese și de propria interpretare, show-ul de aseară a avut și ceva invitați, și s-au prestat ceva cover-uri. Dacă despre ăia care sunt încă-n viață nu am nimic de comentat, își merită soarta, despre Hendrix chiar îmi pare rău că se răsucește în mormânt. Oricum, în materie de invitați să facem o socoteală rapidă. Manu Savu, demențial pe Hendrix, ca pe vremuri, când presta pe “Fără teamă”, albumul Krypton-ilor, și Balaurul de la Trooper la fel de inspirat și el. La capitolul vocali, marea surpriză a fost Coiotu, care chiar a făcut tot ce-a putut ca să salveze ce se mai putea din “Close my eyes forever”, și a și reușit. Altfel, am mai spus asta, când îi prindeți pe The R.O.C.K. mergeți să-i vedeți, Daniel Ignat a demonstrat și aseară că este într-o formă de zile mari. Urcat pe scenă și începând să cânte, a schimbat toată atmosfera.

Trecem la vizual. Aici, probabil că mulți dintre cei prezenți aseară la concert știu că stă bine. Sau așa-și închipuie și așa am înțeles eu din gurile alea rămase căscate în timp ce o priveau. Dar să aruncăm o privire mai atentă. Mi-a plăcut tare mult că Aura a schimbat trei outfit-uri de-a lungul concertului, apărând în roșu, alb și negru. E prima oară când am văzut asta, nici n-am auzit de Tarja care, ca să facă treaba asta serios și aplicat, schimbă cinci sau șase outfit-uri și asortează și microfonul la culoarea hainelor. După aceea, mi-au plăcut foarte mult jaluzelele. Pardon, aripioarele, căci ea este un îngeraș de om. Simpatice foc. Cât despre mișcarea scenică, aceasta este extrem de alertă și se încadrează într-o repetitivitate care, de la un anume moment, devine angoasantă. Piciorușul sus, mânuța spre public, țopăit pe tocuri, în genunchi în fața chitaristului, în genunchi în fața lui Coiotu, piciorușul sus…patru la primărie, două la școala de fete. Și muzică, dacă încape.

Surpriza mare a fost constituită de dimensiunea olfactivă a concertului. Da, a avut și așa ceva. Recte, o motocicletă apărută pe scenă care, la finalul piesei pe perioada căreia a stat acolo, funcționând din toate pistoanele, a fost parcată între canapelele din sectorul rezervat invitaților, sector în care se adunase și presa, ca de obicei. Păi, dacă nu știți cum este să combini fumul cu benzină, nu știți nimic. Așa că-n clipa în care mai vedeți un aurolac pe stradă, dovediți-vă un bun samaritean și aduceți-l la un concert Aura. Pe lângă faptul că va trage pe nas cu voie de la primărie, va mai avea și șansa să adune ceva cultură muzicală.

Una peste alta, albumul s-a lansat. A fost, pentru mine, o seară destul de plictisitoare și șablonizată, cu simboluri pe care le cunosc încă de pe vremea când aveam acasă insigne cu Nena și Sandra (ulterior m-a bătut tata cu un disc bulgăresc cu Deep Purple), cu prea puține lucruri care să mă facă să fiu acolo și să vibrez. Poate data viitoare va fi altfel. Cu chiloței, cu body, dacă așa este să fie, dar mai ales…cu mai multă muzică.

Despre organizare, nu am ce reproșa. În Silver Church sunt obișnuit să știu că nimic nu poate ieși prost și clubul ține să nu-și știrbească renumele. Evenimente nu au fost, dar știam că nu vor fi încă de la intrare, când l-am văzut pe Andrei Irode de la Blackhawk Security, omul și firma despre care am senzația că încep să se identifice cu însuși conceptul de siguranță.

Cât despre public, trecând de puberii (uneori de vârste avansate…) care nu mai puteau băga mâna în buzunare încă de la primele secunde, aș spune că de-abia spre final, odată cu apariția invitaților, a început să trăiască momentul. Și că nici nu a fost foarte numeros, dar nedorindu-ne să fim răi, punem treaba asta pe seama faptului că-n același timp concertau cei de la Voltaj la Sala Polivalentă.

Și ei au albinuța.

Să ne auzim cu bine de la următoarea cântare.

Galerie foto: Silver Church

Despre Bogdan-Liviu Constantinescu

Eu sunt cea mai iubită trupă de heavy-metal din țară. Vă pot confirma asta cei patru colegi de scenă din alcătuirea mea. Să fie rock!

3 comments

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*