Prima pagină » Știri » Dan Byron aniversează 20 de ani de carieră muzicală printr-un concert la Clubul Țăranului

Dan Byron aniversează 20 de ani de carieră muzicală printr-un concert la Clubul Țăranului

dan mtr web

Sâmbătă seara, pe 12 decembrie, Dan Byron va susține un set acustic la Clubul Țăranului din București (str. Monetăriei, nr. 3).

În repertoriu se vor regăsi piese din toată cariera sa muzicală, atât aparținând trupei byron cât și din perioadele Urma, Kumm sau chiar mai vechi. Concertul va începe după ora 21:00 iar intrarea va fi 30 de lei.

În ziua aceea polițiștii ne tot goniseră de peste tot, amenințându-ne sau chiar scriindu-ne amenzi pentru deranjarea liniștii publice, și în cele din urmă ajunsesem să cântăm la ieșirea spre Intercontinental a metroului de la Universitate. Bătea un vânt de nu puteai ține ochii deschiși, lumea trecea nepăsătoare și zgribulită, iar după o vreme și nervii și plămânii ne-au cedat. Ne-am apucat să strângem și în clipa aia am avut revelația: vreau să îmi fac trupă, să cânt pe o scenă, nu în frig la metrou alergat de poliție.

Aveau să mai treacă alți patru ani plini de încercări, câteva reușite și o grămadă de eșecuri până la primul album înregistrat, dar pentru mine totul a început atunci, în toamna lui 1995, la metrou la Universitate.Sâmbătă seară la Clubul Țăranului mă voi prezenta singur-singurel, cu o chitară și un microfon, ca să îmi aduc aminte de cei 20 de ani care au trecut.” a spus Dan Byron.

Despre Alexandru Ion

Cred că muzica e cea care ne aduce aminte că trăim și ne ajută să ne descoperim adevăratele emoții. Scriu pe malaezu.ro, sunt student la comunicare și un entuziast când vine vorba de filme.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*