Prima pagină » Cronică de album » De ce m-a enervat Gamma Ray – Empire of the Undead (2014) în timp ce îmi plăcea

De ce m-a enervat Gamma Ray – Empire of the Undead (2014) în timp ce îmi plăcea

Scriu aceste rânduri cu un amestec de feelinguri în coraconul meu propriu şi personal şi teribil de muzical. Pentru că, pe scurt, ultimul album Gamma Ray „Empire of the Undead” (2014) mi-a plăcut. Dar m-a şi enervat un pic. Să începem cu ce m-a enervat. Căci îmi stă pe limbă, nu de alta. Şi vreau să mă scap de ce am de zis, ca un fel de exorcizare, cum ar veni.

Albumul începe cu „Avalon”, o piesă de 9 minute, care ar fi putut fi foarte bună (este construită în registrul epic, luată la pilă foarte bine, cu o structură complexă, aşa cum se cuvine), dar care nu este foarte bună, ci doar bună, pentru că musiu Hansen a comis o greşeală şi un ghiolbănism pe piesa asta.

Greşeala a fost că – zău dacă ştiu ce l-a apucat… – a vrut el să arate că ştie să bage solo de ăla pe sistem traforaj viteză şi i-a ieşit groaznic. Adică, desigur, dacă un astfel de solou ar fi fost executat de un chitarist oarecare ar fi fost ok. Dar aici vorbim despre Hansen, da-o dracu de treabă! Aşa că acel moment când Kai a vrut să îşi arate muşchiul chitaristic a fost un moment penibil al albumului, un moment ratat total. Pentru că Hansen! Şi pentru că dacă vreau să aud viteză chitaristică splendidă îl ascult pe Mattias Eklundh. De la Hansen aştept altceva.

Ghiolbănismul a fost când a giumbit ditai pasajul din Iron Maiden şi l-a intromisionat în piesă. Pe bune, Kai? Adică dacă v-aţi fi numit Cosmical Orgasm sau alt nume de trupă la auzul căreia să dăm din umeri înţelegeam. Dar să te numeşti Gamma Ray şi să furi de la Iron Maiden este de un ghiolbănism perfect.

Fără aceste două minusuri jenante, „Avalon” rămâne o piesă bună. Dar tocmai de aceea enervarea mea. Căci ar fi putut fi o piesă foarte, foarte bună…

Acum lucrurile bune. Căci sunt la greu lucruri bune pe acest album. În primul rând m-a surprins plăcut diversitatea stilurile abordate. Foarte mişto te simţi când treci de la un „Hellbent” cântat a la Judas Priest mai cu testosteron :)), printr-un şlagăr gen „Born to Fly” care aproape ar putea fi difuzat pe România Actualităţi şi printr-o baladă chiar reuşită cum este „Time for Deliverance”, ca să ajungi la „I Will Return”, o piesă bobinată brici.

Sincer vă spun că nu ştiam că toboşarul Zimmerman a părăsit trupa. Şi în timp ce ascultam albumul chiar mă gândeam ce a luat de bate aşa de virgonţ :)) Dar apoi am aflat că nu el presta, ci Michael Ehre. Şi o face foarte bine. Îmi pare că, din punct de vedere al secţiei ritmice, „Empire of the Undead” intră lejer în Top 3 albume Gamma Ray.

Vă recomand să ascultaţi albumul? Categoric. Pentru că este unul reuşit. Şi pentru că sunt sigur că voi nu o să fiţi aşa de chiţibuşari ca mine şi să găsiţi nod în papura metalică 😀

Empire_of_the_Undead_Album_Cover

Despre Cristian China-Birta

Singurul context în care nu o să ascult rock o să fie când sunt mort. Dar şi atunci cred că negociez cu sfinţii să iau nişte viniluri cu mine :D

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*