Prima pagină » Știri » Line-up exclusiv românesc la ediția de anul acesta Padina Fest

Line-up exclusiv românesc la ediția de anul acesta Padina Fest

La 1509 metri altitudine, pe Platoul Padina din Parcul Natural Bucegi are loc, de 7 ani la rând, Padina Fest. Unul dintre cele mai longevive festivaluri de muzică alternative de la noi din ţară va sărbători cea de a 7-a ediţie printr-un line-up exclusiv românesc, astfel că, între 28 şi 31 iulie 2016 vor sosi la Padina Fest unele dintre cele mai îndrăgite trupe de rock şi electro.

Ca şi anul trecut, seara de vineri va fi rock: Vița de vie, Robin and the Backstabbers, Coma, E.M.I.L., Pixels vor fi prezenţi la Padina Fest vineri, 29 iulie 2016.

Şuie Paparude (ambasadorii festivalului), Golan, Gojira & Planet H, Baba Dochia, We Singing Colors, sunt artiştii pe care publicul îi va vedea pe Platoul Padina în seara electro de sâmbătă.

Păstrând tradiţia, Filarmonica Muntenia va susţine un recital-eveniment în cadrul festivalului, duminică dimineaţă. Şi tot păstrând tradiţia, seara de joi va fi rezervată trupelor la început de drum.

Ca de fiecare dată, promovarea Munţilor Bucegi şi a turismului la mare altitudine, ridicarea gradului de educare montană prin impunerea unui regulament de festival şi ecologizarea zonei cu scopul de a conserva patrimoniul natural rămân priorităţile Padina Fest şi pentru ediţia din 2016 a festivalului.

Nici în acest an nu vor lipsi activităţile sportive montane – căţărări pe stâncă, rapel, tiroliană, ateliere de aventură.

Abonamentele de festival se pot achiziţiona de pe platformele Eventim, myticket și iabilet.ro, la preţul de 100 lei. Primele 500 de abonamente se vor putea achiziţiona în regim extra-early-bird la preţul de 60 lei. Alte 1000 de abonamente se vor putea achiziţiona în regim early-bird la preţul de 80 lei. Abonamente se vor putea achiziţiona şi direct de la festival, în limita locurilor disponibile, la preţul de 120 lei.

Padina Fest 2016 web

Despre Alexandru Ion

Cred că muzica e cea care ne aduce aminte că trăim și ne ajută să ne descoperim adevăratele emoții. Scriu pe malaezu.ro, sunt student la comunicare și un entuziast când vine vorba de filme.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*