Prima pagină » Cronică de album » Manowar – Kings Of Metal MMXIV

Manowar – Kings Of Metal MMXIV

Sunt la a șasea ascultare a albumului. După cele câteva sute, probabil, ale apariției din 1988. Inițial, după prima, am spus că-l fac țăndări. Cineva m-a făcut atent la unele aspecte, de aici și restul de ascultări. A ieșit ceea ce vedeți mai jos. Trebuie să subliniez că, așa cum mulți știu, sunt fan Manowar și sângele acesta nu mi-a părăsit venele chiar dacă în ultimii ani au mai intervenit unele forme de maturizări. Desigur, a recunoaște că sunt fan Manowar implică a-mi asuma oprobiul public al unor rockeri adevărați și duri care mixează DJ Bobo cu Ace Of Base, dar îmi asum și păcatul acesta.

Trebuie să spun de la început câteva lucruri. Karl Logan nu-mi place. Contribuția sa nu poate fi negată, dar este departe de feeling-ul dat de Ross The Boss sau de virtuozitatea oferită de David Shankle. Donnie Hamzik este, pentru mine, un baterist palid și inexpresiv. Încă-mi mai aduc aminte de furia lui Scott sau de tehnicitatea, agresivitatea și rapiditatea lui Rhino. Joey DeMaio este un basist peste care nu se poate trece, dar Sting of the bumblebee mi-a confirmat faptul că de la o vreme fumează tare prost. Cât despre Eric Adams, ei bine, este încă vocal, dar mi-e dor de vocalul de acum ceva ani.

Ca producție, fără doar și poate Kings Of Metal MMXIV este în 2014. Una dintre ascultări a fost făcută cu ambele variante de albume deschise în două instanțe separate de player, cu aceleași setări ale EQ-ului și restului de efecte și cu sistemul de sunet la același nivel din punct de vedere al subwoofer-ului. Varianta din 2014 iese fără probleme în față, deși pe unele piese am senzația unui sunet bătrânesc, așa cum l-am considerat pe cel de pe Louder Than Hell. Este, clar, un Kings Of Metal superior ca sunet și mixaj, cu piese care, dintr-o dată, devin parcă mai tinere și mai actuale. De fapt, ca să fiu sincer, unele dintre ele sună ca și cum Manowar ar fi reușit să compună un nou album.

Două lucruri, în materie de piese, m-au dezamăgit foarte tare. De fapt sunt trei, să nu mint. Primul, Sting of the bumblebee. Înțeleg ce a vrut DeMaio să demonstreze, mai ales că are și metronomul alături de el pe piesa aia, dar ceea ce a ieșit este un circ asemănător celui pe care-l face el pe scenă. Al doilea, The warriors prayer. Față de varianta inițială asta de acum sună ca și cum ar vorbi Dan Puric și lumea ar crede că ceea ce spune este chiar părerea sa, deși domnul nu face decât să-l adapteze pe Petre Țuțea. Și al treilea…unde este PLEASURE SLAVE? Suntem corecți politic? Păi, de exemplu, țară mai corectă politic decât România nu este. Ia ieșiți în Centrul Vechi și vedeți câte exemple de Pleasure Slave stau la masă, vânând de pe scaun oportunitatea de a atârna la un stăpân unic, beneficiar de cont generos! Ia vedeți câte jurnaliste domnesc de la brâu în sus în schimbul unor acreditări la concert! Și, mai ales, ia verificați ce fel de tratament primesc doamnele în zona Vaslui! Păi, Manowar, de ce ne luați, domnule, istoria, moștenirea genetică și, mai ales, particularitățile strămoșești?

Ce avem însă, ca produs total, în urechi? Bine, unii au ceară, dar nu la asta ne referim, presupunem că suntem din categoria celor care s-au spălat. Avem un produs discografic care ne spune că Manowar sunt la maturitatea la care au luat un allbum istoric, greu de contestat, și l-au transformat într-o declarație actuală viabilă. Avem o formație care mai are ceva de spus, chiar dacă este vorba de o muzică pe care o cunoaște pe de rost, și spune prin prisma faptului că refuză să stea pe loc până și-n clipa în care este vorba de trecut. Avem un Adams care este mai direct ca niciodată, probabil pentru că a pierdut unele inflexiuni ale vocii prin prisma vârstei și oboselii, dar asta-l face un vocal peste care se trece cu greu chiar și la ora actuală. Avem un Logan care încearcă să se creadă mai mult decât este și asta-l ajută, curios, să ducă albumul la bun sfârșit. Există un Hamzik care bate. Atât cât poate, așa cum știe. Nu este extraordinar, de fapt este marea problemă a albumului din punctul meu de vedere, dar să nu exagerăm, nu este vorba de Nelu Dumitrescu, discutăm de un alt nivel, nu de formații care cântă la zilele cine știe cărui oraș. Și un DeMaio care, în ciuda problemelor personale pe care le are, pentru că Sting of the bumblebee denotă o problemă de acomodare cu el însuși, reușește să pună pe piață un album care, repet, pe unele pasaje sună ca și cum ar fi nou.

În balanță mai adăugăm și un al doilea CD al albumului, cel pe care puteți să-l luați în baie când faceți duș, pentru că acesta vă oferă câteva variante instrumentale ale unor piese care au făcut istorie.

Dacă este de ascultat? DA. Dacă vi-l recomandăm? DA. Dacă Manowar mai are ceva de spus?

Asta decideți voi, după ascultare.

NOTA REDACȚIEI: Pentru cei pentru care bacalaureatul este o încercare mult prea grea din punct de vedere intelectual, menționăm că MMXIV nu este un cod secret al Illuminati, grupului Bilderberg sau masoneriei, ci transcrierea în cifre romane a anului 2014.

Despre Bogdan-Liviu Constantinescu

Eu sunt cea mai iubită trupă de heavy-metal din țară. Vă pot confirma asta cei patru colegi de scenă din alcătuirea mea. Să fie rock!

One comment

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*