Prima pagină » Cronică de concert » Nightwish, 10 decembrie, București: cam cât de tare a fost?

Nightwish, 10 decembrie, București: cam cât de tare a fost?

Nu sunt vreo fană înfocată de metal, nu dau din cap pe ritmurile muzicii și nu credeam că voi ajunge să spun că Arch Enemy au și câteva piese chiar faine. Dar cu prilejul concertului de promovare al celui de-al optulea album de studio Nightwish, am primit o invitație mai mult decât insistentă, pe care cu toate fofilările posibile, nu am putut-o refuza.

Pe 10 decembrie, eram la Romexpo în mijlocul unei mulțimi frenetice, iar atmosfera a fost… electrică, acum m-am convertit. Îmi pun Green Day înainte de culcare, ascult Nightwish în metrou și de Crăciunul acesta, am de gând să-mi fac cadou o pereche de pantaloni de piele, uniformă chic pentru următorul concert la care îmi propun să merg cât mai curând. Ce s-a întâmplat atât de impresionant la Romexpo încât să mă transforme în fan Nightwish? Citiți mai jos.

Cred că indiferent cât public a creat un produs cultural până la un moment dat, pentru a se menține în top e nevoie să se prezinte mereu în cele mai spectaculoase culori. Niciodată artistul nu își permite să uite să-și seducă audiența… cei devotați îi vor trece cu vederea scăpările, dar nu va converti neinițiați, nu va perpetua mirajul. Nebunia Star Wars mi-a dovedit asta din plin… Deși am văzut ultimul episod, eu, om simplu care a îndrăznit să comită blasfemia de a nu vedea episoadele anterioare, nu sunt convinsă să descopăr mai mult și totuși o voi face din interes profesional, că doară am blog de film, dar la Nightwish a fost diferit… nu ascultasem nicio melodie până atunci, dar au fost de ajuns trei piese ca să mă scoată din minți – While your lips are still red, Nemo și Storytime.

Toată lumea dansa în jur, fredona, se urca pe umerii celor suficient de puternici ca să-i țină, ridica mâinile în aer, aprindea brichete în momentele mai lirice, iar solista, în afară că trimitea fiori pe șira spinării cu vocea ei înaltă, a făcut foarte natural legătura dintre piese – a început cu câteva selectate din noul album inspirat de Originea speciilor a lui Darwin – Endless Forms Most Beautiful, lansat în martie 2015, apoi a invitat publicul într-o incursiune nostalgică în istoria hiturilor Nightwish. Din când în când, s-au proiectat imagini pe ecran, în acord cu mesajul melodiei curente – peisaje, animale (de la nevertebrate la vertebrate, ca să sugereze cumva unitatea lumii vii), forme geometrice, câteva efecte vizuale care să întrețină febra din sală. Mai trebuie să spun că în tot timpul ăsta, chitara a sunat demențial?

Înainte însă ca Nightwish să urce pe scenă, publicul i-a primit în ropote de aplauze pe Amorphis și pe Arch Enemy, nume sonore care au adunat trei comunități de fani, concertul ajungând să semene la un moment dat cu un festival unde diferențele de popularitate între formații se ștergeau. Solista de la Arch Enemy, Alissa, nu se mai putea opri din fucking awesome, anima sala fără prea multe eforturi, prin propriul ei entuziasm dezlănțuit, iar eu nu mă puteam opri din a-mi repeta – da, cântă așa, dar e fată, cântă așa, dar e fată.

Acum aștept cu atâta nerăbdare următorul concert încât în loc de întrebarea Unde îți faci Revelionul?, am adoptat o alta – Auzi, știi cumva cine cântă rock de Anul Nou și cât costă biletul? Dacă și voi ați fost la concert, aștept impresiile voastre în comentarii și dacă nu,   gândiți-vă de două ori înainte de a spune pas unui concert Nightwish… e o experiență tulburătoare.

Despre Cristina Stancu

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*