Prima pagină » Cronică de album » Sabaton- Heroes (2014)

Sabaton- Heroes (2014)

Nota: 4,5/5

Când, chiar înaintea lansării noului album, îți pleacă mai bine de jumătate din trupă, poți spune ușor că ai cam dat de dracu’, mai ales dacă respectivii membri ai trupei aveau și oareșce atribuții de compozitori. Ei bine, cam așa stătea, în 2012, situația cu Sabaton, tocmai când lansau Carolus Rex. Repunându-se pe picioare în timp record, suedezii au venit cu un line-up nou-nouț și care, avea să se dovedească în lunile ce au urmat, a funcționat de minune (mai puțin la partea cu tobarul, pe care l-au tot schimbat de atunci). Între timp, foștii membri Sabaton s-au regrupat, au format Civil War și au scos un album (The Killer Angels), care, după umila părere a subsemnatei, și într-un limbaj ceva mai colorat, îndoaie. Mă rog, să trecem peste faptul că Nils Patrik Johansson e un vocal mai bun decât va putea probabil vreodată Joakim Broden să fie: cei doi abordează stiluri diferite și nu prea are rost să comparăm mere cu cocktailuri Molotov.

Nici Sabaton, însă, n-au stat degeaba și, pe lângă un turneu de toată frumusețea (încă mai am vreo două vânătăi de la concertul din Turbohalle), au avut timp s-o pună și de-un album, și încă ce album. Cu Heroes, suedezii revin la tematica abordată pre-Carolus Rex: războaiele moderne, mai ales cel de-al doilea război mondial. Nu țineam neapărat la această revenire, dar cum albumul sună așa cum sună putem ușor ierta asta. Dar s-o luăm cu începutul: acesta există sub forma piesei Night Witches, făcând referire la Regimentul de Bombardiere de Noapte 588, al armatei rusești, compus în întregime din femei. De la primele acorduri, melodia se înfige bine în urechile ascultătorului și asta nu prea se schimbă până la sfârșitul celor 38 de minute, cât are albumul.

Sigur, Sabaton nu s-au schimbat radical de la începuturi (ba chiar s-au reîntors un pic la chestii abandonate oarecum pe precedentul album), dar fac lucrurile mai bine, mai rapid, mai rafinat, și mai.. cu coaie, scuzați expresia. Pentru că ăsta e termenul definitoriu pentru Heroes. Piesele, una după alta, ne arată cât de mult au crescut suedezii, făcând, în esență același lucru. Se vede însă experiența acumulată pe parcurs, și faptul că, atunci când ești în turneu cu nume grele ca Judas Priest sau Iron Maiden, nu poți să nu furi puțină meserie de la ei: Soldier of 3 Armies de exemplu îmi aduce aminte binișor de trupa lui Halford, în zilele ei bune (primele secunde aduc chiar bine a Painkiller, fie vorba-ntre noi).

Și că tot veni vorba de veterani, vă recomand The Ballad of Bull. Aduce a Heart of Steel de la Manowar, atât muzical cât şi ca atmosferă. Dacă stau bine să mă gândesc, DeMaio n-a mai scris așa o baladă de atunci (fiindcă e prea ocupat cu lorzi de tinichea şi reeditări semi-inepte), așa că, pentru mine, piesa, a șasea de pe album, e mai mult decât binevenită. Acum, nu că Joakim e un vocal de talia lui Eric Adams, dar oricum puțini sunt.

Și apropo de piese binevenite, vă recomand din tot sufletul Inmate 4859, piesa despre eroul polonez Witold Pilecki, care, din proprie inițiativă, a spionat în interiorul Auschwitz-ului, dându-se drept prizonier. Dincolo de latura istorică, piesa are un aer aparte, încă de la primele acorduri, care sună mai degrabă a cântec de leagăn, element diametral opus ororilor locului mai-sus pomenit. De fapt, tot albumul se remarcă prin diversitatea liniilor melodice, şi dacă mai devreme am vorbit de asemănări cu Judas sau Manowar, aş adăuga că începutul de la Resist and Bite îmi sugerează ceva influențe AC/DC.

Față de restul albumelor, Heroes are ceva mai puține părți de clape, lucru oarecum de ȋnțeles având ȋn vedere faptul că Sabaton au rămas fără clăpar după plecarea din 2012 a lui Daniel Myhr. Lipsa este ȋnsă compensată de linii melodice mult mai complexe, mai multe părți interpretate de cor și, mai ales solo-uri de chitară mai agresive și mai sofisticate (Thobbe Englund, you rule!). Comparativ cu Carolus, Heroes nu e atât de măreț, dar e mult mai direct și mai heavy. Eu una nu pot spune că mă plâng, chit că și Carolus mi-a plăcut la fel de mult. Și că tot a venit vorba de schimbări, una majoră (ȋn afară de cea de line-up) este cea legată de vocea lui Jocke Broden. Țineți minte că spuneam că Joakim nu e un vocal de talia lui Adams? Ei bine, nu e, dar e o diferență enormă față de primul album cu Sabaton. Suedezul pare să-și fi ȋmbunătățit mult vocea (chiar și comparativ cu albumul de dinainte), ceea ce s-a văzut și ȋn concertele susținute ȋn ultimul timp, dar mai ales pe Heroes.

Una peste alta, Sabaton au reușit să scoată, probabil, cel mai bun album al lor de până acum, sau cel puțin unul de același nivel cu The Art of War. M-aș hazarda să afirm că se vede că ȋn trupă au mai venit niște oameni puși pe făcut muzică. Și le-a ieșit. Heroes este, fără ȋndoială, un album excelent.

Pentru final vă las cu noul videoclip al suedezilor, pentru piesa To Hell and Back. Ca fapt divers, primul vers din refren spune “Crosses grow on Anzio”. Anzio este locul unor bătălii din Cel De-al Doilea Război Mondial. În apropiere de Anzio, printre mulți alții, și-a pierdut viața, pe 18 februarie 1944, Eric Fletcher Waters. Avea doi fii. Cel mai mic se numește George Roger Waters. Pe scurt, Roger Waters.

Despre Ana Ursulescu

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*