Prima pagină » Știri » Tot ce poți face la festivalul I AM THE ROCKER. Și nu vorbim aici despre muzică!

Tot ce poți face la festivalul I AM THE ROCKER. Și nu vorbim aici despre muzică!

În premieră în România, Bucureștiul va găzdui un festival în care tu ești în centrul atenției, you are the ROCKER. I AM THE ROCKER este expresia care va fi pe buzele tuturor participanților la festival în weekendul 4-5 iulie. Tu vei juca rolul principal, iar tot ce se va întâmpla în jurul tau va fi croit după preferințele tale.

Trupele de pe scenă vor face cel mai bun show al lor pentru tine pentru că  YOU ARE THE ROCKER, iar fără tine vibe-ul concertului nu ar fi posibil. Vrem ca la finalul festivalului să pleci mult mai bogat în amintiri frumoase, dar și în premii consistente. Mai jos poți vedea ce surprize au pregătit organizatorii.

Overcrowd bungee-jumping

Un rocker este curajos și adoră provocările. Așa că, dacă esti amator de senzații tari, îți va plăcea la nebunie să faci bungee jumping deasupra mulțimii. Știm că vrei să îți depășești limitele și să trăiești experiențe de neuitat, iar bungee jumping-ul îți va marca viziunea asupra sporturilor extreme pentru totdeauna.

Overcrowd zipline

Totodată, vei avea șansa de a-i vedea pe toți “de sus”, de a scruta cu privirea întrega armată de rockeri, “zburând” deasupra tuturor cu tiroliana.

Beer Championship

Rockerii iubesc muzica și berea aproape în aceeași măsură, așa că I AM THE ROCKER îi va cinsti pe cei mai buni rockeri și…băutori de bere. Sistemul e simplu: când te duci la bar să îți iei o bere, vei primi un jeton special (diferit de cele care sunt puse în vânzare). Pe parcursul festivalului,  strângi jetoanele și apoi le depui la  punctele special amplasate în incinta festivalului. Dacă vei „depune” cele mai multe jetoane vei fi “încoronat/a” campionul sau campioana berii. Premiul? O mașină PLINA  DE BERE care va veni direct la tine acasa. Înscrierea se face în prealabil pe site în limita a 1000 de persoane.

Concurs de pogo

Festival de rock fără pogo este ca…grădina fără flori, cerul fără nori, etc. Și ideal este ca cei mai pasionați de pogo să fie și premiați pentru asta. Totul se va desfășura într-o zonă special amenajată, cu toate condițiile de siguranță avute în vedere și cu echipamente de protecție. Poți participa în echipe de câte 6 și, pentru a stii sigur câți rockeri vor să se întreacă, trebuie să te înscrii pe site până la data de 1 iulie, limita fiind de 100 echipe. Concursul se va desfășura sâmbătă, 4 iulie, după ora 11:30.

Cum se vor desemna câștigătorii? Fiecare membru va avea și un pahar plin de băutură, iar scopul este să facă pogo timp de 1 minut fără să verse prea mult lichid. Dacă echipa ta va ramane cu cea mai mare cantitate de băutura intactă, atunci veți primi o mașină plină ochi cu doze de băutură energizantă ca să îți menții cheful de acțiune tot timpul. Așa că, adună încă 5 prieteni și înscrie-te repede aici.

Air Guitar Battle

Știi să mânuiești aerul ca pe o chitara adevărată? Îți place să te imaginezi pe scenă în postura unui Slash sau Petrecci? Atunci concursul de air guitar este făcut special pentru tine.

Tot ce trebuie să faci este să te înscrii pe site până la data de 1 iulie și să îți demonstrezi talentul timp de 2 minute pe o piesă aleasă de tine. Limita este de 30 de concurenți, așa că grăbește-te să te înscrii.

Dacă reusești să convingi juriul format din Alex Revenco (journalist), Alex Pascu (Goodbye To Gravity) și Mihai Tivador (Dirty Shirt), atunci poți să pleci acasă cu o CHITARĂ ADEVĂRATĂ. Înscrieri aici.

Cel mai interesant tatuaj

Ai tatuaj? Atunci laudă-te cu el și vei fi răsplatit pentru asta.

La intrare în zona de festival, un fotograf profesionist te va astepta la un stand special amenajat pentru a-ți imortaliza tatuajul. Pozele se vor printa imediat, vor primi un număr și vor fi expuse pe un panou. Rockerii vor putea vota fie prin intermediul computer-ului de la standul concursului, fie scanând QR code-ul înscris pe panou care îi va trimite direct în pagina site-ului pe care vor fi încărcate, în timp real, fotografiile.

Prin votul oamenilor se vor alege 5 finalisti și 5 finaliste. Dacă te afli printre ei, ai șansa de a urca pe scenă înainte de Dream Theater,  unde vei fi prezentat de MC-ul Cristi Hrubaru. Marele câștigător și marea câștigătoare vor fi deciși de către marele public care va fi provocat să dea un verdict prin urale. Reacția publicului va fi măsurată printr-un sonometru și astfel vom afla cine pleacă acasă cu un VOUCHER de 300 DE EURO de la Next Level Tattoo.

Best dressed rocker (male & female)

Îți place să porți însemnele trupei tale preferate, îți plac hainele de piele, brățările cu ținte, lanțurile de pantaloni și tot felul de combinații interesante? Atunci trebuie să participi la concursul “Best Dressed Rocker” care se va desfășura după aceleași principii ca “Cel mai interesant tatuaj”: intri la festival, un fotograf îți face poze la panou care se printează pe loc, li se alocă un număr și se agață pe un alt panou. Rockerii te votează ori la fața locului de la un computer special amplasat acolo, ori scanând un QR code care îi va duce pe pagina concursului. Concursul este limitat la spațiul disponibil la panouri.

Dacă ești în primii 5 băieții sau primele 5 fete, te prezintă Hrubaru pe scenă înainte de Dream Theater. Publicul te aclamă, noi măsuram decibelii cu un sonometru și desemnăm câștigătorul și câștigătoarea a câte unui VOUCHER DE 300 DE EURO de la magazinul Beauty of Pain.

Lounge area

Să dai din cap pe muzica ta preferată, să cânți alături de trupele tale de suflet, să te dai cu tiroliana, să sari deasupra rockerilor sau să participi la concursuri poate să fie puțin extenuant. Ne-am gândit și la asta și ți-am pregătit o zonă de relaxare unde te adopostești la umbră, stai întins, bei o bere rece, citești o carte. Așa te mai încarci cu energie și esti gata să îți reiei “postul” din fața scenei.

Târg de produse handmade & merch

Rockerii adoră accesoriile de tot felul, făcute cu multa iscusință și migală de mâinile unor oameni talentați. La I AM THE ROCKER o să ai la dispoziție mulți astfel de oameni care își vor aduce creațiile așa că vei avea de unde alege. Totodată nu vor lipsi tricourile și accesoriile oficiale ale trupelor, dar și cele ale festivalului și creațiile marca Beauty of Pain.

Food court

Cu burta goală nu ne putem bucura de tot ce se întâmplă, gândul zburând mereu la o porție mare de…orice. La festival nu vei duce lipsă de opțiuni: mâncare românească, italiană, libaneză și nu numai. Stai liniștit, vor fi și deserturi și alte bunătăți de ronțăit.

Și pentru că tot am zis de mâncare și de numeroasele activități, esența întregii experiențe stă în…apă. Iar pentru prima dată în România apa va fi complet gratuită, ceea ce ne va ajuta mult în condițiile căldurii specifice verii.

Concursurile nu sunt întâmplătoare, ci sunt menite să te pună pe tine în centrul atenției pentru că YOU ARE THE ROCKER.

La ediția de anul viitor, toți câștigătorii concursurilor vor avea o zonă în BACKSTAGE special pentru starurile rock din ei unde pot da “nas în nas” cu membrii trupelor de pe afiș.

Însă până atunci, te așteptăm la ediția din 4-5 iulie ca să auzim chiar de la tine strigătul “I AM THE ROCKER”.

I-am-the-rocker-festival-poster

Despre Cristian China-Birta

Singurul context în care nu o să ascult rock o să fie când sunt mort. Dar şi atunci cred că negociez cu sfinţii să iau nişte viniluri cu mine :D

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*